În căutarea disperată a minţii mele de a scotoci un subiect pe care să-l tratez , pe blogul meu plin de subiecte interesante, m-a lovit moda protestelor. La televizor, mai toate canalele (cu excepţia celor gen Discovery) vorbesc despre nebunia din ţară.
Studenţii protestează. Pensionarii protestează, cât îi ţine şi pe ei vârsta! Profii protestează. Toată lumea protestează sau ameninţă cu viitoare proteste şi greve generale.
De ce agitaţia asta? Pentru că în urma ultimlor negocieri cu FMI, aleşii noştri (care nu se gândesc decât la oamenii de rând care i-au votat) s-au gândit să le ia cetăţenilor din salarii şi pensii. Dar cheltuielile interne ale ministerelor sunt în continuare duble, poliţiştii vor beneficia de băuturi fine în concediile lor, în valoare de mii de euro. AH! Şi mai nou în Bucureşti se pun borduri supraetajate, nu cumva sa urce maşinile pe spaţiul verde!!! Şi lista de măgării poate continua.
Aşadar, nu mă miră că a ieşit lumea în stradă. Mă gândesc însă dacă nu s-a ieşit prea târziu; dacă românii nu şi-au dat seama până acum de prostia şi hoţia ce îi caractetizează pe aleşii noştri. Sau poate şi-au dat, dar erau intr-un moment de letarie şi nu se prea mişcau?!
Orice ar fi fost nu mai contează, căci acum se protestează. Iar din solidaritate mă alătur şi eu lor.
Protestez!… Să ştiţi şi voi!